Boala Parkinson este cea mai frecventă tulburare de mişcare neurodegenerativă, afectând peste 7 milioane de persoane la nivel internaţional. În România, circa 72.000 de pacienţi sunt diagnosticaţi cu această afecţiune.


„Boala Parkinson implică pierderea neuronilor dopaminergici, responsabili cu producţia de dopamină. Această pierdere afectează, în principal, funcţia creierului de a controla mişcările. Primele semnale apar însă cu ani buni înaintea simptomelor motorii. În momentul în care acestea din urmă încep să se manifeste, vorbim deja de o pierdere de aproximativ 60-70% din neuronii dopaminergici”, explică dr. Liviu Cozma, medic neurolog în cadrul Clinicii Neuroaxis, citat într-un comunicat. 

Simptomele bolii Parkinson apar în mod subtil şi se dezvoltă treptat. Tremorul este principalul simptom pe care pacienţii şi aparţinătorii îl asociază bolii Parkinson, dar lentoarea şi pierderea dexterităţii sunt elementele centrale ale bolii. Există însă şi alte manifestări care apar chiar şi cu ani buni înainte de simptomele motorii şi de diagnosticarea propriu-zisă a afecţiunii:

-Pierderea mirosului (hiposmia) afectează între 70-90% dintre pacienţii cu Parkinson şi este unul dintre simptomele timpurii ale afecţiunii, acesta manifestându-se cu mulţi ani  înaintea tulburărilor de mişcare. Însă, pierderea mirosului nu înseamnă, în mod explicit, că un pacient se confruntă cu boala Parkinson, acest simptom fiind comun pentru cei cu patologii nazale cronice sau o potenţială consecinţă a fumatului, a expunerii la produse chimice sau a înaintării în vârstă.

-Problemele de somn precum insomnia, dar mai ales simptomele asociate unei tulburări comportamentale de somn REM reprezintă, de asemenea, potenţiale simptome timpurii ale bolii Parkinson. Acestea presupun mişcări complexe în timpul somnului, persistente de-a lungul timpului.

„Nu în ultimul rând constipaţia sau schimbările de dispoziţie (anxietate, depresie) sunt alte simptome timpurii care pot marca începutul bolii Parkinson. Aceste simptome sunt însă întâlnite în multe alte afecţiuni, ceea ce face ca diagnosticarea bolii Parkinson în stadii incipiente să fie dificil de realizat. Cercetarea în boala Parkinson migrează către identificarea bolii în aceste stadii pre-motorii, ceea ce numim boală Parkinson prodromală. Totuşi, până vor fi identificate metode corecte şi disponibile în practica medicală curentă, recomand să păstrăm o atenţie sporită când simptomele non-motorii se asociază cu micşorarea scrisului de mână, scăderea timbrului vocii, postura cocoşată, instabilitatea posturală şi mai ales lipsa de dexteritate sau tremor”, subliniază specialistul.

Terapia medicamentoasă trebuie însoţită de activitate fizică regulată. Totodată, menţinerea activităţilor cognitive şi sociale au un rol semnificativ, adaugă dr. Liviu Cozma.






Psihiatru (2)