Comemorări
†1774, iulie 9, Bologna – 250 de ani de la moartea anatomistei Anne Manzolini (n. Morandi, 1716, ian. 21, Bologna)
Anatomist şi modelator anatomic de ceară cunoscut la nivel internaţional, a fost lector de design anatomic la Universitatea din Bologna şi membră a Academiei de Arte din cadrul Institutului de Ştiinţe(1).
†1849, febr. 28, Darmstadt – 175 de ani de la moartea dr. Regina Josepha von Siebold (n. Henning, 1771, dec. 14, Geismar)
A fost prima femeie din Germania care a primit o diplomă universitară, ca medic şi obstetrician; un crater de pe planeta Venus îi poartă numele(2).
†1879, ian. 26, Londra – 145 de ani de la moartea dr. Lydia Fowler (n. Folger, 1822, mai 5, Nantucket, Massachusetts)
A fost a doua femeie americană care şi-a luat doctoratul în medicină (1850). În anul 1851, a devenit prima femeie care deţinea o catedră la o şcoală autorizată, când a fost numită profesor pentru departamentul de moaşe şi boli ale femeilor şi copiilor la Rochester. A practicat medicina preventivă, prin scrieri şi prelegeri despre subiecţi medico-sociali. A avut un cabinet privat în New York. Din 1858, la Londra, a practicat medicina preventivă, prin prelegeri şi voluntariat în mahalale. A murit de pneumonie, la doar 56 de ani(3).
†1884, ian. 21, Reus, Spania – 140 de ani de la moartea dr. Martina Castells Ballespí (n. 1852, iulie 23, Lérida)
A fost medic spaniol şi a doua femeie care a dobândit un doctorat în medicină în Spania. A fost cunoscută pentru că a fost una dintre primele trei femei din Spania, alături de María Elena Maseras şi Dolores Aleu Riera, care s-au înscris în anul 1877 şi au absolvit medicina la Universitatea din Barcelona (1882). În acelaşi an, şi-a terminat doctoratul la Madrid şi, în cadrul unui eveniment academic desfăşurat la 9 octombrie 1882, la care a participat dr. José de Letamendi, a susţinut teza „Educaţia fizică, morală şi intelectuală care trebuie acordată femeilor pentru ca acestea să contribuie în cel mai înalt grad la perfecţionarea societăţii omeneşti”, în care a pledat pentru egalizarea drepturilor academice, sociale şi culturale ale femeilor. S-a specializat în pediatrie şi s-a mutat la Reus, unde a lucrat la Spitalul Militar şi Institutul „Pedro Mata”. A murit la numai 31 de ani, victimă a unei nefrite apărute în timpul primei sarcini(4).
†1919, febr. 21, Oswego, New York, SUA – 105 ani de la moartea dr. Mary Edwards Walker (n. 1832, nov. 26, Oswego, New York, SUA)
Aboliţionistă, prohibiţionistă, prizonieră de război şi chirurg, a fost singura femeie care a primit Medalia de Onoare a Congresului American, pentru servicii meritorii(5).
†1924, martie 22, Glasgow, Scoţia – 100 de ani de la moartea prof. dr. chirurg Sir William Macewen (n. 1848, iunie 22, Port Bannatyne, Insula Bute, Scoţia)
A fost un pionier în chirurgia modernă a creierului, considerat „părintele neurochirurgiei”, a contribuit la dezvoltarea chirurgiei grefei osoase, a tratamentului chirurgical al herniei şi a pneumonectomiei (înlăturarea plămânilor). În 1893 a publicat la Glasgow Atlasul de secţiuni ale capului, de mare utilitate din punct de vedere chirurgical, The Pyogenic Infections Diseases of Brain and Cord (350 de pagini şi 60 de ilustraţii), lucrare de referinţă asupra diagnosticului şi tratamentului infecţiilor sistemului nervos, dobândind prioritatea în ceea ce priveşte tratamentul chirurgical al meningitelor purulente de origine otică(6,7).
†1934, ian. 14, Bucureşti – 90 de ani de la moartea prof. dr. Ioan C. Cantacuzino (n. 1863, 13/25 nov. Bucureşti), fondator al şcolii româneşti de microbiologie şi medicină experimentală
În anul 1879, a studiat la Liceul „Louis le Grand” din Paris, unde era coleg cu Romain Roland (Premiul Nobel în anul 1915). A fost student la Facultatea de Litere şi Filozofie (1882-1885), student la Facultatea de Ştiinţe (1886), coleg cu Emil Racoviţă, Dimitrie Voinov şi Paul Bujor. Sub influenţa ideilor lui Pasteur, s-a înscris la Facultatea de Medicină (1887), unde şi-a descoperit marea sa pasiune pentru biologie, în Laboratorul Marinei de la Roscoff, din nordul Franţei. A fost atras de cercetarea de la Institutul „Pasteur”, unde savantul I. Mecinikov îi va fi mentor de seamă, ceea ce îl va determina ca în 1892 să abandoneze clinica şi să se dedice definitiv cursurilor de microbiologie de la Institutul „Pasteur”, devenind asistentul acestuia.
La 12 iulie 1894, la Paris, în faţa unei comisii prezidate de Cornil, şi-a susţinut celebra teză de doctorat „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l’organisme, contribution à l’étude du problème de l’immunité” („Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism, contribuţie la studiul problemei imunităţii”). S-a întors în ţară şi, la 21 decembrie 1901, a devenit şeful Catedrei şi Laboratorului de medicină experimentală de la Facultatea de Medicină din Bucureşti.
În 1904, din iniţiativa medicilor I. Cantacuzino, Şt. Irimescu şi M. Petrini-Galaţi, a fost înregistrată Societatea pentru Profilaxia şi Asistenţa Tuberculoşilor Săraci. A rămas implicat în activitatea societăţii, promovând activ măsuri de profilaxie şi tratament ale tuberculozei. Ajuns ministru al sănătăţii (1931-1932), a continuat eforturile de combatere a tuberculozei, inclusiv prin deschiderea mai multor sanatorii şi prin publicarea unor materiale de informare-educare pentru a face ca opinia publică să înţeleagă mai bine boala.
La Bucureşti, sub direcţia sa, a apărut Revista ştiinţelor medicale (1905 – mai 1948).
În 1906 a ţinut conferinţe de educaţie sanitară la Cercul socialist „România muncitoare” şi a întemeiat la Bucureşti şi Iaşi, împreună cu I. Athanasiu, Reuniunea Biologică Română, filială a Societăţii de Biologie din Paris.
La 23 decembrie 1910, a fost elaborată şi adoptată legea care cerea mai multă atenţie activităţii antiepidemice şi igienistice, sub conducerea sa, ca director general al Serviciului sanitar.
În perioada august-septembrie 1913, a avut loc „marea experienţă” de vaccinare antiholerică de masă în focarele infecţioase din timpul conflictelor balcanice. La 31 ianuarie 1917, la Iaşi, s-a înfiinţat Directoratul sănătăţii publice şi militare, sub conducerea sa. În Bucureşti, la 16 iulie 1921, s-a înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri, care apoi a fost denumit Institutul de Microbiologie, Parazitologie şi Epidemiologie „Dr. I. Cantacuzino”, cu patru secţii şi trei obiective principale: prepararea serurilor, vaccinurilor şi a produselor biologice necesare diagnosticului, profilaxiei şi tratamentului bolilor infecţioase; cercetări ştiinţifice şi formarea de cadre de specialitate.
În iulie 1921, la Bucureşti, a avut loc Primul Congres al Medicilor din România, prezidat de profesorul Cantacuzino. „Cea mai mare bucurie a mea a fost de a împărtăşi tinerilor ştiinţa pe care o dobândisem şi de a deştepta în mintea lor dorinţa de a şti mai departe şi de a-şi adânci cunoştinţele”, mărturisea prof. dr. I. Cantacuzino(8-10).
†1939, martie 3, Bucureşti – 85 de ani de la moartea prof. dr. Dimitrie Gerota (n. 1867, iulie 17, Craiova), radiolog şi urolog
Născut în casa unui preot creştin, crescut „cu frica lui Dumnezeu”, etica vieţii sale a fost legată de virtuţile, nobleţea şi dârzenia neamului său. A fost extern, intern, medic secundar, asistent, profesor agregat, format la şcolile franceze şi germane. A fost colaborator al lui Schaffer, a scris şi tradus un Tratat de ginecologie. A fost ales membru al Asociaţiei Anatomiştilor Germani, fiind profesor de anatomie topografică; talent desăvârşit, a predat lecţii prin desene, „făcând din el un Rafael al medicinei”. A fost membru corespondent al Academiei Române, senator, efor al Spitalelor civile, medic la Spitalul Brâncovenesc, operator chirurg desăvârşit şi cu tot atâta grijă pentru bolnavul postoperatoriu: „Este printre primii operatori care ridică bolnavul a doua zi din pat”. A fost pionier al radiologiei (1896); de numele său se leagă şi aplicarea primelor radiografii din România. A fost victima acestei mari descoperiri a razelor X, căpătând o radiodermită, urmată de o amputaţie a unui deget de la mână. Pentru naţionalismul şi credinţa sa, a fost închis şi umilit. A fost profesor la disciplina de anatomie artistică, unde a colaborat cu viitorul mare sculptor C. Brâncuşi la Şcoala Naţională de Arte Frumoase, realizând Ecorşeul, „lucrare concomitent artistică şi didactică”, la care tânărul sculptor a lucrat doi ani. Ecorşeul este expus la Ateneul Român (decembrie 1902 – iunie 1903).
A efectuat cercetări privitoare la anatomia şi fiziologia vezicii urinare şi a apendicelui; a preconizat o tehnică de injectare a vaselor limfatice, cunoscută ca „metoda Gerota”. A descris pentru prima dată fascia perirenală, „fascia Gerota”. A înfiinţat Sanatoriul de Chirurgie „Dimitrie Gerota”, în cartierul Foişorul de Foc (1 martie 1908). După 21 de ani, „asistenţii săi recunoscători” i-au comandat sculptorului Frederic Storck (1872-1942) o plachetă aniversară, cu ocazia împlinirii numărului de 10000 de bolnavi trecuţi prin Spitalul „Gerota”. Instituţia i-a purtat numele până la naţionalizare (1948). Reluată după 1998, Spitalul de Urgenţă MAI a obţinut reatribuirea numelui de „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”(11-13).
†1949, martie 4 – 75 de ani de la moartea dr. Karolina Olivia Widerström (n. 1856, dec. 10, Helsingborg, Suedia)
A fost prima femeie medic cu studii universitare din Suedia. Feministă şi politician, s-a angajat în chestiunile legate de educaţia sexuală şi votul feminin. A fost preşedinta Asociaţiei Naţionale pentru Votul Femeilor şi membră a Consiliului oraşului Stockholm, fiind activă în special în domeniul ginecologiei şi al sănătăţii femeii. Lucrarea cea mai cunoscută în domeniul său a fost Kvinnohygien (Igiena femeilor), publicată în 1899 şi retipărită în şapte ediţii până în anul 1932(14).
†1954, ian. 25, Bucureşti – 70 de ani de la moartea prof. dr. Ion Tănăsescu (n. 1875, aug. 1, Fălticeni)
A dat Bacalaureatul la Institutele Unite din Iaşi (1896). A fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi (1902), specializare în clinici pariziene (1902-1907), profesor de anatomie la Facultatea de Medicină din Iaşi (1907), profesor de anatomie topografică şi clinică chirurgicală (1912-1930), iar din 1913, profesor de clinică chirurgicală. A fost decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi (1930-1935) şi rector (1938).
„Chirurg şi anatomist de excepţie, exigent, a creat o şcoală remarcabilă, în ambele domenii.” A fost membru al mai multor asociaţii profesionale naţionale şi internaţionale, preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, fiind onorat cu distincţii din partea statului român(15,16).
†1954, Grecia – 70 de ani de la moartea dr. microbiolog Angeliki Panagiotatou (n. 1875, Grecia)
A fost prima femeie medic din Grecia modernă care a absolvit o universitate din Grecia(17).
†1964, febr. 20, Chişinău – 60 de ani de la moartea dr. Ipatie Sorocean (n. 1900, martie 31, sat Ceornaia, regiunea Odesa)
A fost absolvent al Institutului de Medicină din Odesa (1926). Activitate profesională: medic-şef şi chirurg la spitalele din regiunea Odesa (1927-1942); medic-şef la Spitalul de chirurgie de campanie şi la Spitalul Militar din oraşul Soci (1943-1944); responsabil cu transferarea Institutului de Medicină la Chişinău, fiind numit director al acestuia (1945-1948); medic chirurg şi asistent la Catedra de chirurgie (1946-1948); şef al Secţiei de chirurgie din cadrul Spitalului Orăşenesc Bălţi (1948-1955); revine la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău, la Catedra de chirurgie generală (1955-1964)(18).
†1964, martie 9, Braşov – 60 de ani de la moartea dr. Maria Molănescu-Maistorovici (n. 1885, aug. 6, Baia de Aramă, Mehedinţi), medic pe câmpul de luptă de la Mărăşeşti
A urmat cursurile unui pension de fete din Craiova, apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Bucureşti, când a lucrat ca studentă externă bugetară (1909-1914) la Spitalul de Copii, Spitalul Colentina, Spitalul Filantropia şi Spitalul Colţea. A susţinut teza de doctorat intitulată „Câteva cuvinte asupra valorii funcţionale a rinichilor în febra tifoidă la copii” (52 de pagini; 18 decembrie 1914), obţinând dreptul de liberă practică la 15 februarie 1915. Deşi a avut diploma de doctor şi dreptul de liberă practică, a lucrat ca medic provizoriu la diverse circumscripţii din ţară (Vasilaţi, Hotarele, Mihăileni). A fost mobilizată pe front, ca medic militar (1.06.1916-15.12.1918) şi a acordat asistenţă medicală ostaşilor de la Mărăşeşti, contractând febră tifoidă. După război şi-a continuat activitatea tot ca medic provizoriu în judeţele Buzău, Tulcea şi Teleorman. A fost medic stagiar, apoi definitiv la circumscripţia Scrioştea (Roşiorii de Vede) (martie 1926), confirmată pe post (iunie 1928) până în decembrie 1936, când s-a pensionat. S-a ocupat şi de educaţia pentru sănătate a populaţiei din teritoriu, ţinând conferinţe: „Despre sifilis” (octombrie 1926), în trei comune (Drăgăneşti, Rădoieşti, Bălţaţi), „Despre Alcoolism” (octombrie 1927), sfaturi medicale („Indicaţiile apelor minerale în afecţiunile renale”, „Mijloacele de prevenirea boalelor în mediul rural”) şi rapoarte (despre hrana, locuinţele ţăranilor), prin care atrăgea atenţia forurilor în drept, cerând ajutor pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale în zonă(19).
†1969, febr. 20, Bucureşti – 55 de ani de la moartea prof. dr. Mihai P. Ciucă (n. 1883, aug. 18, com. Săveni, jud. Botoşani)
Membru al Academiei Române, microbiolog, parazitolog, epidemiolog şi igienist, a funcţionat ca profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi (1922-1934) şi la Universitatea din Bucureşti. În istoria igienei româneşti, numele lui este legat de primele vaccinări antirabice, de eradicarea malariei, de organizarea primului centru de malarioterapie (la Iaşi) şi de modernizarea învăţământului de igienă din România. A contribuit la înfiinţarea Spitalului Izolare din Iaşi. Competenţa şi activitatea sa în domeniul malariei l-au situat în rândul malariologilor de prestigiu internaţional.
Pentru bogata şi îndelungata sa activitate ştiinţifică, a fost distins cu diverse titluri: Legiunea de Onoare (Franţa), Universalis Meritis, laureat al Premiului de Stat (România) etc. A fost unul dintre cei mai recunoscuţi experţi cu funcţii de coordonare, fiind secretar general al Comisiei internaţionale de luptă împotriva paludismului a Ligii Naţiunilor (1924-1939). A deschis două centre de impaludare terapeutică la Socola şi Berceni. A fost înmormântat în cripta Institutului „Cantacuzino”, alături de mentorul său, I. Cantacuzino, şi de prof. C. Ionescu-Mihăieşti(20-22).
†1979, ian. 2, Londra – 45 de ani de la moartea lui Sidnie Milana Manton (n. 1902, mai 4, Kensington, Londra), fiind considerată unul dintre cei mai remarcabili zoologi ai secolului XX, pentru că a făcut progrese în domeniul morfologiei funcţionale
Între 1935 şi 1942, a fost directoare de studii pentru ştiinţele naturii la Girton College, Cambridge, apoi la Universitatea din Londra şi funcţionar onorific la Secţia de istoria naturii a Muzeului Britanic, fiind şi membră în Societatea Regală (1948).
A primit Premiul Linnaean Gold Medal (1963). Lucrări: Practical Vertebrate Morphology (1930, ediţia a 4-a în 1969, în colaborare), Arthropods (1977)(23).
†1984, ian. 18, Santa Monica – 40 de ani de la moartea prof. dr. Emerson Gladys Anderson (n. 1903, iul. 1, Caldwell, Kansas, SUA)
A fost istoric, biochimist şi nutriţionist care a cercetat impactul vitaminelor asupra organismului, fiind prima persoană care a izolat vitamina E într-o formă pură, câştigând Medalia „Garvan-Olin” (1952). A cercetat legătura dintre dietă şi cancer. A fost vicepreşedinta Departamentului de sănătate publică, până la retragerea din activitate (1970). În 1969, preşedintele Richard M. Nixon a numit-o vicepreşedinte al Grupului privind furnizarea de alimente în măsura în care afectează consumatorul (Conferinţa de la Casa Albă privind alimentaţia, nutriţia şi sănătatea). În 1970, ea a servit ca martor-expert în faţa audierii Food and Drug Administration (FDA) privind vitaminele, suplimentele minerale şi aditivii pentru alimente(24).
†1984, febr. 1, Sighetu Marmaţiei – 40 de ani de la moartea dr. Tiberiu Pasty (n. 1927, iun. 24, Sânpetru German, jud. Arad)
A fost absolvent al Facultăţii de Medicină Generală de la IMF Târgu-Mureş, cu Diplomă de Merit (1951). A fost medic de circumscripţie la Câmpulung la Tisa, judeţul Maramureş, până în anul 1953. A fost medic specialist la Spitalul Unificat Sighetu Marmaţiei, unde a înfiinţat Secţia de cardiologie (1960), medic primar cardiolog gradul 3 (1964), director adjunct al Spitalului Municipal din Sighet (1975), medic primar gradul 1, şeful secţiei de boli interne a aceluiaşi spital (1982-1984), când a decedat la vârsta de doar 57 de ani în urma unei boli incurabile. A primit insigna de „Evidenţiat în munca medico-sanitară”, precum şi Diploma de „ Evidenţiat în muncă”, fiind inclus post-mortem în Cartea de Onoare a Spitalului Municipal din Sighetu Marmaţiei(25).
†1994, ian. 8, Arondismentul 16 din Paris – 30 de ani de la la moartea dr. Marie-Andrée Lagroua Weill-Hallé (n. 1916, ian. 13, Bouscat)
Medic ginecolog, a fost fondatoarea mişcării „Mama fericită” (1956), care mai târziu a devenit Mişcarea franceză pentru planificare familială, şi preşedintele acesteia până în 1966. Ulterior, când legea privind accesul la contracepţie în Franţa era pe cale să fie schimbată, a părăsit această mişcare, din cauza dezacordului ei cu linia generală a mişcării privind chestiunile de educaţie contraceptivă sau legalizarea întreruperii de sarcină. Totuşi, şi-a continuat lupta pentru libertatea contracepţiei în cadrul altor asociaţii şi organizaţii publice. A publicat mai multe lucrări pentru a promova controlul naşterii: Planificarea familiei (1959); La Grand’peur d’aimer: jurnalul unei femei doctor (1960); Copilul-accident (1961); Avortul tatălui (eseu critic pentru o adevărată reformă; 1971; Contraception (1975). Un drum din cartierul Gare din Arondismentul 13, Paris, îi poartă numele din anul 2003(26).
†1994, febr. 9, Iaşi – 30 de ani de la moartea prof. dr. Grigore Octavian Stavri (n. 1921, dec. 24, Bacău)
Bun organizator şi om de acţiune, a fost unul dintre valoroşii promotori ai medicinei profilactice ieşene, care timp de aproape o jumătate de veac şi-a dedicat energia pregătirii a numeroase generaţii de medici care au contribuit la promovarea sănătăţii oamenilor la locurile de muncă.
Şi-a început activitatea didactică universitară în anul 1946 la Catedra de igienă a Institutului de Medicină din Iaşi, unde a funcţionat timp de 45 de ani. În domeniul cercetării ştiinţifice, a realizat 175 de lucrări, din care 100 au fost publicate şi 75 comunicate(27).
†1999, febr. 15, Iaşi – 25 de ani de la moartea acad. Neculai Asandei (n. 1928, iun. 21, Timişeşti, jud. Neamţ)
A fost profesor şi cercetător la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” din Iaşi şi la Institutul de Chimie „Petru Poni”, fiind professor invitat la instituţii academice din Cehoslovacia, Cuba şi China.
†1999, febr. 17, Iaşi – 25 de ani de la moartea prof. dr. Alexandru Dobrescu (n. 1923, ian. 31, Băicoi, jud. Prahova)
Specialist în dermatologie, profesor la facultăţile de medicină generală, pediatrie şi stomatologie, a condus Clinica Dermatologică a Spitalului „Sf. Spiridon”. A publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice, tematica abordată vizând cancerul cutanat, dermatomicoze, ulcerul de gambe, dermatoze profesionale, scleroderma ş.a.(28)
†1999, martie 10, Suceava – 25 de ani de la moartea dr. Radu Tudoraş (n. 1926, ian. 7, Mănăstirea Humorului)
Absolvent al Facultăţii de Medicină din Iaşi, medic primar, personalitate distinsă a vieţii medicale sucevene, şi-a făcut cu onoare datoria profesională până la 12 martie 1958, când a fost arestat, după anchetare fiind condamnat la 22 de ani de muncă silnică şi la opt ani de degradare civică, cu confiscarea totală a averii, din cauza originii sale „nesănătoase” (tatăl său a fost numit în 1928 prefect al judeţului Suceava din partea PNŢ). A suportat cu demnitate grozăviile din închisorile Suceava, Botoşani, Aiud şi Jilava, fiind eliberat la 20 iulie 1963. A fost angajat ca medic specialist în cadrul Comisiei de Expertiză a Capacităţii de Muncă Suceava(29).
†2009, febr. 2, Bucureşti, str. Mitropolitul Grigore nr. 27 – 15 ani de la moartea dr. Arcadiu Tiberiu Petrescu (n. 1925, ian. 18, Călăraşi), neurolog, neuropatolog şi iatroistoriograf, având contribuţii în domeniul encefalitelor virale umane, bolilor vasculare cerebrale şi afecţiunilor demielinizante ale sistemului nervos, publicând aproximativ 180 de lucrări ştiinţifice
A fost absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1949), medic primar neurolog, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Neurologie „I.P. Pavlov” al Academiei Române, sub conducerea lui Arthur Kraindler (1951-1995), doctor în ştiinţe medicale (1969), medic primar la Institutul de Boli Cerebrovasculare, până la pensionare, în anul 1997, membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei (SRIM), unde a prezentat conferinţe cu tematica „Istoria neurologiei româneşti” (de exemplu, „Din viaţa şi activitatea prof. dr. Gh. Marinescu”, în colaborare cu Marioara Marinescu, fiica savantului) şi membru al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. În calitate de preşedinte al Cercului de neuropatologie al Academiei Române, a organizat cinci simpozioane de specialitate, unele cu participare internaţională. A publicat împreună cu State Drăgănescu monografia Encefalite virotice umane (1962); coeditor, împreună cu Vlad Voiculescu, al volumului Proceedings of the Danubian Symposium – Bucharest (1982); monografia Patologia cerebelului, în colaborare cu Cezar Ionel (1986). A tradus în limba română monografia Therapeutic Claims in Multiple Sclerosis, editată de IFMSS în SUA (1987). A fost şi vicepreşedinte al noului Club de artă fotografică al medicilor din România (2007). A decedat după o lungă şi grea suferinţă, cauzată de un cancer pancreatic(30).
†2009, martie 17, Baia Mare – 15 ani de la moartea dr. Emil Sabău (n. 1930, iul. 13, Săuca, jud. Satu Mare)
A fost absolvent al Facultăţii de Medicină Generală a Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj (1959), medic de circumscripţie în comuna Buteasa (1959-1960) şi în circumscripţia sanitară Cicîrlău (1960-1964) din judeţul Maramureş, medic generalist la Circumscripţia sanitară urbană nr. X din Baia Mare (1964-1966), medic secundar de obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Orăşenesc Baia Mare (1960-1970), medic specialist de obstetrică-ginecologie (1970), desfăşurându-şi activitatea la Spitalul Tăşnad până în 1971. A fost transferat la Spitalul Şomcuta Mare (1971-1976), apoi la Spitalul Judeţean Baia Mare (1976-1993), când s-a pensionat pentru limită de vârstă. A mai lucrat câţiva ani în cadrul Policlinicii cu plată din Baia Mare şi a participat la numeroase manifestări ştiinţifice de specialitate(31).
†2014, ian. 21, Baia Mare – 10 ani de la moartea dr. Sándor Fekete (n. 1930, mai 22, Baia Borşa, jud. Maramureş)
Absolvent al IMF Târgu-Mureş, promoţia 1954, şi-a început cariera profesională la Târgu Lăpuş. A urmat un curs de specializare în urologie la IMF Bucureşti, apoi s-a stabilit la noul Spital Judeţean din Baia Mare, unde a întemeiat Secţia de urologie. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale în anul 1972. A avut o prestigioasă activitate profesională de peste patru decenii, când a efectuat circa 30000 de intervenţii, realizate cu succes. A fost recompensat cu numeroase distincţii pe plan local şi naţional, fiind ales „Omul anului” în România (2002, 2003, 2004). A primit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler (2004). Personalitate care emana permanent optimism, cu un simţ al umorului deosebit, era un pasionat al naturii, cu preocupări horticole şi un iubitor al muzicii clasice. În semn de respect, urmaşul lui a propus ca locul de muncă de zeci de ani al distinsului medic să-i poarte numele(32).
Aniversări
1769, ian. 1, Paris – 255 de ani de la naşterea obstetricianei Marie-Louise Lachapelle (†1821, oct. 4, Paris)
Şefă de obstetrică la Hôtel-Dieu, cel mai vechi spital din Paris, a publicat manuale despre corpul femeilor, ginecologie şi obstetrică. A argumentat împotriva naşterilor cu forceps; în clasificarea poziţiilor fetusului, ea a redus cele 94 de poziţii la numai 22. În Port-Royal de Paris, a ajutat la organizarea unui nou departament de maternitate legat de Hôtel-Dieu (1799). A publicat o carte de mare însemnătate, în trei volume, acoperind 40000 de cazuri, Pratique des accouchements, fiind mult timp un text obstetric standard, care promova naşterile naturale. Este considerată „mama” obstetricii moderne(33).
1769, ian. 1, Londra – 255 de ani de la naşterea autoarei de lucrări ştiinţifice Jane Marcet (†1858, iunie 28, Londra)
A fost o salonieră engleză de origine elveţiană şi o scriitoare inovatoare de cărţi populare explicative de ştiinţă: Conversaţii despre chimie (1805, 2 vol.), publicată în 16 ediţii în Anglia şi în 15 ediţii în SUA; Conversaţii despre economia politică (1816); Conversaţii despre filosofia naturii (1824); Conversaţii despre fiziologia legumelor. Volumul 1: înţelegerea elementelor de botanică, cu aplicarea lor în agricultură (1829); Lecţii despre animale, legume şi minerale.
Din 1830 până în 1858, a scris mai ales pentru copii: Vizita Berthei la unchiul ei în Anglia (1830); Anotimpurile, poveşti pentru copii foarte mici (1832); Gramatica lui Mary (1835); Gramatica lui Willy; Conversaţii despre istoria Angliei, pentru uzul copiilor (1842); Cartea de poveşti a doamnei Marcet (1858; o selecţie din poveştile conţinute în cărţile ei pentru copii mici). Hotărârea ei de a populariza accesibil ştiinţa, istoria şi economia printre femei se datora convingerii privind împortanţa mamelor în educarea familiilor lor(34).
1809, ian. 6, Paris – 215 ani de la naşterea obstetricianei Marie Josefina Mathilde Durocher (†1893, dec. 25, Rio de Janeiro, Brazilia)
A fost prima femeie doctor din America de Sud şi acceptată ca membru cu drepturi depline al Academiei Naţionale de Medicină (1871).
A condus Partyra Madame Durocher Clinicou timp de mai bine de 60 de ani şi a avut cea mai importantă clinică de maternitate la curtea din Rio de Janeiro, în secolul al XIX-lea, fiind prima femeie din Brazilia care a scris texte ştiinţifice în domeniul medicinei(35).
1854, martie 18, Bukol, Austro-Ungaria – 170 de ani de la naşterea dr. Bohuslava Josefa Keckova (†1911, oct. 17, Kostomlaty nad Labem, Austro-Ungaria)
Este renumită pentru că a fost prima femeie absolventă de medicină din Cehia, însă din cauza conservatorismului şi antifeminismului din Austria, a fost nevoită să studieze şi să practice în străinătate. A absolvit la Zürich (1878), dar nu a fost acreditată să practice în Praga. A funcţionat ca ofiţer sanitar austro-ungar la Mostar (1893-1911) în perioada ocupaţiei austro-ungare a Bosniei şi Herţegovinei, fiind a doua dintre cele nouă femei-medic care au fost angajate de autorităţile austro-ungare (1892-1918), contribuind semnificativ la îmbunătăţirea sănătăţii şi igienei publice, în special prin organizarea tratamentului medical la femeile musulmane.
A publicat o serie de articole medicale populare, în cehă şi în bosniacă, în ziarul Osvit din Mostar, care au promovat educaţia pentru sănătatea publică şi au avut ca scop îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei. După ce eforturile ei de a i se recunoaşte diploma de doctor din Elveţia (1880) în Austria au eşuat în anul 1882, a obţinut o diplomă de moaşă austriacă şi a înfiinţat o maternitate la Praga(36).
1869, febr. 27, New York City, SUA – 155 de ani de la naşterea prof. dr. Alice Hamilton (†1970, sept. 22, Hadlyme, Connecticut, SUA)
Medic, cercetător şi autoare americană, expert de top în domeniul sănătăţii în muncă, a pus bazele protecţiei sănătăţii şi siguranţei, fiind pionier în domeniul toxicologiei industriale. A fost profesor de patologie la Şcoala Medicală a Femeilor din Universitatea Northwestern (1897). În anul 1919, a devenit prima femeie numită la facultatea Universităţii Harvard. Cercetările ei ştiinţifice s-au concentrat pe studiul bolilor profesionale şi al efectelor periculoase ale metalelor industriale şi compuşilor chimici. Pe lângă munca ei ştiinţifică, a fost o reformatoare a asistenţei sociale şi activistă pentru pace. A primit numeroase onoruri şi premii, inclusiv Premiul „Albert Lasker” pentru serviciul public. Munca ei a condus la îmbunătăţiri ale siguranţei şi reglementărilor şi, uneori, creditată că a condus la înfiinţarea Administraţiei pentru Securitate şi Sănătate în Muncă din Statele Unite. A fost un cercetător neobosit şi un cruciat împotriva utilizării substanţelor toxice la locul de muncă. La trei luni de la moartea ei, în 1970, Congresul SUA a adoptat Legea privind securitatea şi sănătatea în muncă, pentru a îmbunătăţi siguranţa la locul de muncă în SUA(37).
1889, febr. 15, com. Mostiştea, jud. Vâlcea – 135 de ani de la naşterea dr. Ion Ţundrea (†1945, martie 3, Bucureşti), medic militar italienist
Absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1914), a fost pasionat de creaţia literară a lui Dante Alighieri, traducând „timp de un sfert de secol capodopera Divina Comedie”. În anul 1940 a terminat integral traducerea, din care, prima parte, Infernul, prefaţată de N. Iorga, a fost publicată la Editura Ramuri din Craiova (1945). În 1999, la Editura Viaţa Medicală a apărut integrala Infernul, Purgatoriul şi Paradisul, prin grija familiei, Silviu şi Mihai Ţundrea, şi a dnei Anca Salamon(38).
1889, mart. 23, Secuieni, Bacău – 135 de ani de la naşterea dr. Gheorghe Banu (†1957, aug. 15, Bucureşti)
Medic de puericultură la Bucureşti (1919), a efectuat studii de specializare în medicină infantilă, fiziologie, bacteorologie şi imunologie la Paris (1919-1921), unde a obţinut titlul de doctor în ştiinţe cu teza „Recherches physiologiques sur le développement neuromusculair chez l’homme et l’animal”. A fost doctor docent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, în specialitatea patologie infantilă, medic diriginte al Serviciului copiilor găsiţi ai Bucureştiului (1925-1927), şeful secţiei de igienă şi sănătate publică din Bucureşti (1927-1945), apoi directorul aceluiaşi institut (1943-1945). A fost secretar general al Ministerului Sănătăţii (1925-1928), membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti (1936), ministru al sănătăţii şi ocrotirii sociale în guvernul Octavian Goga (1937-1938), fondator şi director al Revistei de igienă socială (1931-1944)(39).
1894, ian. 17, com. Vicovul de Jos, jud. Suceava – 130 de ani de la naşterea academician (m. c.) profesor univ. dr. Petre Spânu (†1962, aug. 7, Timişoara)
Şi-a susţinut teza de doctorat, „Über die Kloake der Zypriniden” (1920, martie 31), şi a fost promovat „doctor în medicină veterinară”. A fost numit subdirector tehnic al noii herghelii şi al depozitului de armăsari de la Rădăuţi (reînfiinţate de statul român în 1919), ocupând concomitent şi funcţia de şef al Serviciului zootehnic al Inspectoratului Zoo-Veterinar din Cernăuţi, pe care le-a organizat ca unităţi-model.
Numit director al Hergheliei de stat şi al Depozitului de armăsari Bonţida-Cluj (1 ianuarie 1924), se prezintă la concursul pentru o bursă de specialitate în zootehnie (1929, Austria, Franţa). A urmat şi cursurile Academiei de Înalte Studii Agronomice din Cluj (1931-1936), obţinând diploma de inginer agronom, cu distincţie (1936). Din aprilie 1937 este numit membru în Consiliul zootehnic şi sanitar-veterinar din Ministerul Agriculturii din Bucureşti, cu delegaţie de director pe mai departe al Hergheliei Bonţida. A fost şef al Serviciului zootehnic din Direcţia Zootehnică şi Sanitar-Veterinară din Ministerul Agriculturii (octombrie 1937 – 6 mai 1939), inspector general zootehnic, însărcinat cu îndrumarea tuturor instituţiilor zootehnice din ţară (mai 1939 – decembrie 1946), iar până în mai 1948, şi-a desfăşurat activitatea ca subdirector general în Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. A fost conferenţiar suplinitor la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti (22 noiembrie 1947), profesor şi rector al Institutului de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Arad (21 octombrie 1948 – 15 decembrie 1951), fiind decorat cu „Ordinul Muncii” clasa a III-a (1954). A fost membru corespondent al Academiei Române (iulie 1955), profesor şef de catedră, desfăşurându-şi activitatea la Institutul Agronomic din Timişoara, din cadrul Facultăţii de Zootehnie, din 1955 până la sfârşitul zilelor sale, prematur şi neaşteptat, la 7 august 1962.
Opera sa, vastă şi multilaterală, are caracteristicile pionieratului, aproape în toate direcţiile, unde prin activitatea sa temeinică a obţinut realizări remarcabile. A fost deschizător de drumuri noi pentru ştiinţa şi practica din ţara noastră, bun organizator, cercetător pasionat în zootehnie, genetică, parazitologie, patologie veterinară, bază furajeră şi cu o mare competenţă didactică(40).
1899, febr. 28, Breslau, Imperiul German – 125 de ani de la naşterea Dr. Helene Ollendorff Curth (†1982, iunie 17, SUA)
Specialistă în dermatologie (Spitalul Virchow din Berlin şi apoi la Universitatea Columbia), a descoperit o boală ereditară rară, asemănătoare cu ihtioza, sindromul Buschke-Ollendorff (1928), sindromul Curth-Macklin (1954), alături de criteriile Curth pentru diagnosticul sindromului paraneoplastic cutanat (1976)(41).
1914, ian. 24, Cernăuţi – 110 ani de la naşterea medicului Epifanie Cozărescu (†2010, martie 4, Roman)
A absolvit Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi şi Facultatea de Medicină din Iaşi (1941); s-a specializat la Facultatea de Medicină din Cluj, în boli interne (1957-1958) şi a asistat pasionat la cursurile de Istoria medicinei, susţinute de prof. dr. Valeriu Bologa.
A fost medic la Spitalul Săveni, Dorohoi (1941-1949), şi la Spitalul Municipal „Precista Mare” din Roman (1950-1979), unde a fost onorat cu titlul de „medic fără de arginţi”. „Cu adevărat dăruit pacienţilor săi şi oraşului în care a vieţuit 60 de ani, înscriindu-se cu litere de aur ca istoriograf al vieţii şi sănătăţii romaşcane, în zeci de articole şi monografii: Istoricul Spitalului Municipal Precista Mare din Roman, până la bicentenar (1998) parţial şi al vieţii medico-farmaceutice romaşcane” (Roman, 2001, în colaborare cu dr. O. Clocotici). A fost fondator al Societăţii Române de Istoria Medicinei şi Farmaciei din Roman (1980) şi membru al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR)(42,43).
1914, feb. 12, sat Mocira, Baia Mare – 110 ani de la naşterea dr. Victoria Ciocan (†1991, mai, Baia Mare)
A urmat şcoala primară în satul natal şi apoi cursurile Liceului de fete „Domniţa Ileana” din Sighetu Marmaţiei, pe care le-a absolvit în 1930, apoi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj, absolvită în anul 1936. A activat ca medic în Spitalul din Sighet, apoi la Spitalul Orăşenesc din Deva şi la Policlinica „Casa Cercuală” ca medic de medicină internă. S-a căsătorit cu avocatul Viorel Ciocan, cu care a avut doi fii. În anul 1950 a reuşit să revină în Baia Mare, unde a lucrat ca medic de medicină internă în Policlinica Orăşenească, dar şi în Spitalul Orăşenesc. A asigurat pentru o perioadă activitatea Comisiei de pensii, de unde a fost transferată definitiv la Secţia Interne a Spitalului Orăşenesc, până la pensionare, apoi a mai activat câţiva ani la Policlinica cu Plată.
A fost o persoană erudită care acorda o atenţie deosebită pregătirii profesionale, preocupată de literatură şi de pictură, ceea ce a condus în final la realizarea unei frumoase colecţii de artă, axată în principal pe bine-cunoscuta Şcoală de Pictură de la Baia Mare(44).
1924, ian. 19/febr. 1, Gura Humorului – 100 de ani de la naşterea prof. univ. dr. docent Victor Aurelian Săhleanu (†1997, aug. 26, Bucureşti)
Savant enciclopedist, a fost „un poet delicat şi modern” ale cărui versuri sunt inspirate din autobiografia sa, atât de bogată şi cultivată. Omul de ştiinţă a legat cu valenţe indestructibile specialităţile în care era cu adevărat „doctor”: endocrinologie, antropologie, cibernetică, biofizică, informatică, psihologie, homeopatie etc. Jurnalul său de mii de pagini, original şi documentat, a fost multiplicat şi donat mai multor instituţii de cultură din ţară, deşi parte din timpul „înscris” nu i-a fost propice. Dr. farm. col. (r) C. Iugulescu l-a cunoscut bine şi, fără exagerare, l-a considerat o excepţie între toate „personalităţile noastre trecute şi prezente”(45-47).
1924, ian. 19/feb. 1, Gura Humorului – 100 de ani de la naşterea medicului Banu (Şerban) Rădulescu (†1998, dec. 9, Berlin)
A fost absolvent bursier al Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu (1943), student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi al Institutului Medico-Militar. La sfârşitul anului II, a fost trimis în faţa Curţii Marţiale Bucureşti pentru culpa de a fi scris epigrame la adresa lui Dej, Luca, Anei Pauker ş.a., fiind apoi achitat. A fost sublocotenent-medic (1946), dar în anul următor a fost scos din armată, în scopul epurării acesteia. Şi-a continuat studiile, fiind luat preparator la Catedra de anatomie de prof. Grigore T. Popa. La 23 aug. 1948, în urma unei înscenări a Securităţii, a fost arestat, fiind acuzat de tentativa de a părăsi ţara şi condamnat la 10 ani de închisoare. A trecut prin închisorile din Constanţa, Văcăreşti, Jilava, Caransebeş, Piteşti, Canal şi Gherla, fiind eliberat în 1954. Întrucât nu i s-a permis să termine facultatea, a fost nevoit să lucreze timp de un an pe post de „soră medicală” la Sanatoriul TBC din Geoagiu. Şi-a dat examenul de stat în anul 1956. Fiind stagiar la Maternitatea Filantropia, a fost arestat pentru scurtă vreme, după terminarea stagiaturii fiind obligat să plece la ţară (mai 1957 – noiembrie 1962) ca medic generalist la circumscripţia Geoagiu, jud. Hunedoara. Prin concurs, a ocupat funcţia de medic de circumscripţie la Policlinica Sectorului 1 Bucureşti. Se îmbolnăveşte grav de plămâni (1964-1965), trecând prin mai multe sanatorii. Şi-a întrerupt cariera medicală şi a publicat volumul de nuvele Dincolo de aşteptare (1967), marcând debutul său editorial, şi a devenit membru al Uniunii Scriitorilor. A publicat volumele: Verdictul; Lumină şi piatră; Oameni şi oameni; Păsările mari nu cântă; Nimic despre fericire (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), În iarbă cu faţa la soare ş.a., cuprinzând nuvele, romane şi povestiri.
După decembrie 1989 a iniţiat Memoria – revista gândirii arestate, înfiinţând Fundaţia Culturală Memoria, iar în 1998 a lansat proiectul Memorialului Fortul 13 Jilava. A fost membru al PEN-Clubului, al Asociaţiei Ziariştilor din România, membru de onoare al AFDPR Timişoara şi veteran de război. S-a stins din viaţă după o grea suferinţă, în urma unei boli necruţătoare(48).
1929, febr. 6, Cernăuţi – 95 de ani de la naşterea dr. Carmen Oproiu-Dulgheru (†1998, dec. 9, Bucureşti)
După studii liceale la Cernăuţi şi Bucureşti, a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti (1953). A fost preparator, asistent şi şef de lucrări la Clinica de Gastroenterologie din Bucureşti, Spitalul Griviţa şi Spitalul Fundeni. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe medicale cu teza „Relaţia dintre grupele sanguine din sistemul A.B.O. şi ulcerele gastro-intestinale” (1968). A publicat studii şi articole în Revista de Fiziologie, Medicina internă, Viaţa medicală, Revista de Balneologie, Studii şi cercetări de medicină internă, Minerva Medica ş.a. Fiind membră a Societăţii Române de Gastroenterologie, a prezentat comunicări la simpozioane internaţionale în ţară şi străinătate(49).
Aniversări-comemorări
1854, febr. 9, Sappemeer, Olanda – 170 de ani de la naştere şi 95 de ani de la moartea dr. Aletta Henriëtte Jacobs (†1929, aug. 10, Baarn, Olanda)
Doctoriţă olandeză, a fost activistă pentru votul femeilor şi militantă pentru controlul naşterilor. Fiind prima femeie care a urmat oficial o universitate olandeză, a devenit una dintre primele femei-medic din Ţările de Jos.
În anul 1882, a fondat prima clinică de control al naşterii din lume şi a fost lider în cadrul organizaţiilor militante ale femeilor olandeze şi internaţionale. A condus campanii ce vizau dereglementarea prostituţiei, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale femeilor, promovarea păcii şi solicitarea dreptului de vot al femeilor(50).
Autor corespondent: Maria-Gabriela Suliman E-mail: suliman.maria@gmail.com
Conflict de interese: niciunul declarat.
Suport financiar: niciunul declarat.
Acest articol este accesibil online, fără taxă, fiind publicat sub licenţa CC-BY.
