În lucrare prezentăm contribuţii semnificative privind dezvoltarea ştiinţelor şi învăţământului farmaceutic în România, ale unor personalităţi, reprezentanţi ai profesiei de farmacist în Academia Română. Dintre aceştia îi enumerăm pe:

Iosif Szabo (1803-1874) – membru de onoare al Societăţii Academice Române (1872)

Carol Davila (1828-1884) – membru al Academiei Române, ales post-mortem (2003)

Alfred Nikolaus Bernath-Lendway (1836-1924) – membru de onoare al Academiei Române (1908)

Ludovic L. Mrazeck (1867-1944) – membru titular (1905) şi preşedinte al Academiei Române (1932-1935)

Ştefan Minovici (1867-1935) – membru corespondent al Academiei Române (1925)

Constantin N. Ionescu (1905-1956) – membru corespondent al Academiei RPR (1948)

Dumitru Dobrescu – membru corespondent al Academiei Române (1992)

IOSIF SZABO
(1803, Transilvania – 1874, Iaşi)

  • Farmacist şi medic cu preocupări în domeniul botanicii.

  • A urmat studiile de Medicină la Iena, unde şi-a susţinut şi Doctoratul.

  • Se stabileşte la Iaşi, obţinând dreptul de practică medicală.

  • Participă la prima expediţie de herborizare sistematică realizată în Moldova (1835), alături de botanistul Julius Edel, şi contribuie la întocmirea unui ierbar cu aproximativ 4.500 de specii (Herbarul Czihak, păstrat la Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi).

  • Elaborează lucrarea „Flora Moldovei“, rămasă în manuscris.

  • Alături de medicul Constantin Vârnav participă activ la popularizarea ştiinţei prin înfiinţarea periodicului „Povăţuitorul sănătăţii şi al economiei“ (Iaşi, 1844 - au apărut 24 de numere).

  • În 30 august 1872 este ales membru de onoare al Societăţii Academice.

CAROL DAVILA (8 aprilie 1828, Parma - 26 august 1884, Bucureşti)

  • Carol Davila a sosit în Valahia la 13 aprilie 1853, după ce a obţinut titlul de Doctor al Facultăţii de Medicină din Paris.

  • În 1957, din iniţiativa lui Davila, s-a creat Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, cu durata de studiu de 8 ani (3 ani de practică), marcând începutul învăţământului farmaceutic din ţara noastră.

  •  C. Davila a contribuit la inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (5 nov. 1860), la deschiderea unor unităţi de asistenţă socială pentru orfani (Azilul „Elena Doamna“, Bucureşti, 1862), la apariţia primei ediţii a Farmacopeii Române (1 ianuarie 1863), a Crucii Roşii din România (iulie 1876) şi a ambulanţelor româneşti care au servit în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878).

  • General dr. Carol Davila a fost iniţiatorul şi organizatorul serviciului sanitar, al învăţământului medical, farmaceutic şi veterinar (civil şi militar) din Principatele Unite.

ALFRED NIKOLAUS BERNATH-LENDWAY (16 oct. 1836, Croaţia – 12 feb. 1924, Bucureşti)

  • 1847-1850: studii gimnaziale în localitatea natală, Warasdin, Croaţia.

  • 1854: obţine diplomă de farmacist eliberată de gremiul farmaceutic.

  • 1856-1858: urmează cursurile de farmacie la universităţile din Gratz şi Viena.

  • 14 iulie 1858: obţine titlul de „Artis Pharmaceutica Magister“ la Facultatea de Medicină din Viena.

  • 5 martie 1862: devine Doctor în Chimie, titlu obţinut la Universitatea din Viena.

  • Conduce laboratorul de chimie al Spitalului Militar din Viena.

  • 1862-1863: în baza certificatului de recomandare eliberat de prof. Redtenbacher de la Universitatea din Viena, Carol Davila solicită venirea la Bucureşti a farmacistului-chimist Bernath-Lendway, unde îi încredinţează un post similar: şef al Laboratorului de chimie din Spitalul Militar.

  • 1863-1864: conduce Catedra de chimie a Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie înfiinţată de Carol Davila.

  • A format un corp de chimişti-experţi specializaţi în diferite ramuri ale chimiei, în laboratorul chimic pe care îl conducea realizându-se şi alte analize pe lângă cele de medicamente:

- analize de chimie legală. Pentru acestea Bernath-Lendway a urmat cursuri de anatomie patologică şi fiziologie la Viena (1867);

- analize pentru controlul alimentelor şi băuturilor, întocmind un îndreptar pentru a împiedica falsificările în acest domeniu;

- s-a implicat în realizarea studiilor hidrochimice ale unor izvoare minerale: Călimăneşti, Căciulata, Govora, Vatra Dornei etc.

  •  Alături de Carol Davila a participat la susţinerea de cursuri şi conferinţe pe care le ilustra experimental.

  • 1908: este ales membru de onoare al Academiei Române.

LUDOVIC MRAZEK (17 iulie 1867, Craiova – 9 iunie 1944, Bucureşti)

  • A fost farmacist, cu preocupări în geologie, mineralogie, şi profesor universitar. A fost preocupat de ştiinţă şi dezvoltarea industriei româneşti.

  • 1888 - absolvent al Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti.

  • 1896-1934: predă mineralogia la Şcoala Superioară de Farmacie, din la 1898, Învăţământul  Superior Farmaceutic, Universitatea din Bucureşti.

  • 25 martie 1901 – membru corespondent al Academiei Române.

  • 11 aprilie 1905 – membru titular al Academiei Române.

  • 1906-1928 – fondator şi director al Institutului Geologic al României (IGR).

  • 1909, 7-10 iulie – este desemnat să reprezinte Academia Română la împlinirea a 350 de ani de la fondarea Universităţii din Geneva.

  • 25 mai 1913 – 28 mai 1916: vicepreşedinte al Academiei Române.

  • 22 decembrie 1919 – iunie 1922: acţionar şi preşedinte la nou-înfiinţata societate anonimă Industria Chimică Română, împreună cu Ştefan Minovici (1867-1935), Ion Vintilescu (1881-1954) şi Al. Iteanu (1870-1928).

  • 30 mai 1932 – 31 mai 1935: funcţionează ca preşedinte al celui mai mare for ştiinţific din România.

ŞTEFAN MINOVICI
(20 iulie 1867, Râmnicu Sărat
– 29 decembrie 1935, Bucureşti)

  • 20 iulie 1867, Râmnicu Sărat -  vede lumina zilei cel de-al şaselea copil al familiei Ştefan şi Sofia Minovici.

  • 1875 - este chemat la Brăila de unchii săi, unde va urma cursurile Şcolii comunale nr. 1.

  • 1882 – adus în Bucureşti de Mina Minovici, fratele său mai mare, obţine Bacalaureatul la Liceul „Sfântul Sava“.

  • 1887 - se înscrie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, Secţia fizică şi chimie.

  • 1889 - este numit preparator la cursurile de fizică şi chimie, la Liceul „Sfântul Sava“, funcţie pe care o deţine până în 1892.

  • 1893 – obţine licenţa în Ştiinţe fizico-chimice şi este numit asistent la Laboratorul de chimie organică al Facultăţii de Chimie din Bucureşti.

  • 1894 -  urmează cursurile Universităţii „Friedrich Wilhelm“ din Berlin. Aici, profesorul Emil Fischer (distins în 1902 cu Premiul Nobel) îl solicită pentru funcţia de asistent la Institutul de Chimie „Kaizerul Wilhelm“, unde va lucra până la începutul anului 1897.

  • 3 februarie 1897 – devine profesor cu titlu provizoriu la Catedra de chimie analitică a Şcolii de Farmacie din Bucureşti.

  • Acţiunile sale pentru reformarea învăţământului farmaceutic:

- obţinerea titlului academic de farmacist pentru absolvenţii Şcolii de Farmacie (1898)

- înfiinţarea Doctoratului în Farmacie

- înfiinţarea Facultăţii de Farmacie din Bucureşti (1923)

îl determinau pe prof. I. Vintilescu să constate: „Cu Ştefan Minovici începe renaşterea  învăţământului farmaceutic“.

CONSTANTIN N. IONESCU
(21 iulie 1905, Bucureşti
– 6 octombrie 1956, Paris)

Formarea profesională

  • Urmează cursurile Liceului „Mihai Viteazul“, Bucureşti, susţine Bacalaureatul în 1925.

  • Studii universitare la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, obţine licenţa în 1929.

  • Studii universitare la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, obţine licenţa în 1935.

  • Susţine Doctoratul în chimie în 1931 şi îşi obţine diploma în 1933.

Activitatea profesională

  • 1 nov. 1931 – asistent suplinitor la Catedra de chimie biologică şi alimentară la Facultatea de Farmacie.

  • 1 oct. 1942-1948: profesor titular la Catedra de farmacie galenică.

  • 1943 – director la Institutul Chimico-Farmaceutic. Este reales în această funcţie şi în 1948.

  • 1943 - membru în Comisia pentru standardizarea medicamentelor.

  • 1943 – membru în Comisia ştiinţifică de pe lângă Institutul Chimico-Farmaceutic.

  • 1943 – membru în Consiliul Sanitar Superior.

  • 1947 – membru în Consiliul Farmaceutic Superior.

  • 1948 – transfer la Catedra de chimie farmaceutică (unde avea posibilitatea să‑şi valorifice ambele formaţii profesionale), pe care o reorganizează şi o conduce ca profesor şef de disciplină din 1954.

  • 1948 – director al Centralei Industriale a Medicamentului.

Activitate ştiinţifică şi didactică

  • Peste 100 de lucrări şi studii, 5 conferinţe publice în legătură cu apărarea naţională.

  • S-a preocupat de sinteza glicozidelor prin metode enzimatice.

  • Valorificarea cercetărilor sale prin prepararea industrială a atropinei, digitosidului, oxiiodurii de bismut (antisifilitic), invertozei etc.

  • Preşedinte al Comisiei pentru redactarea celei de A VII-a Farmacopei Române.

  • Redactor responsabil al revistei „Farmacia“ (apr. 1953).

  • În calitate de chimist s-a preocupat de metodele chimice de luptă şi apărare: „Gaze şi măşti de război“, „Producerea fumului de război“.

  • Brevete de invenţie: „Filtru pentru aerosoli“, „Salopetă impermeabilă etanşă“ etc.

  • A contribuit la formarea a 24 de serii de farmacişti.

  • A îndrumat 12 doctoranzi.

  • 1929 – membru în Societatea de Chimie din România.

  • 1934 – membru în Societatea de Chimie din Berlin.

  • 1935 – membru în Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România.

  • 1943 – membru corespondent al Academiei Regale din Madrid.

  • 1948 – membru corespondent al Academiei RPR.

DUMITRU DOBRESCU (n: 12 martie 1927)

  • Facultatea de Farmacie Bucureşti (1949); Facultatea de Medicină Bucureşti (1958); Doctor în Medicină (1965)

  • Cursuri de perfecţionare în Farmacologie la Praga, Bratislava (1963); specializare în Farmacologie la Bruxelles (1965-1966); instruire în Farmacologie în cadrul unui program de fellowship la Washington (1973).

  • Rezidenţiat la Spitalul Brâncovenesc şi la Spitalul de Urgenţă, Bucureşti (1947-1949); farmacist şi şeful laboratorului clinic, Spitalul Militar din Braşov (1950-1951); asistent universitar (1955-1963); conferenţiar (1963-1967), Catedra de Farmacologie, Facultatea de Medicină, Bucureşti; profesor asociat (1967-1973); profesor, Catedra de Farmacologie, Facultatea de Farmacie, Bucureşti (1973-1997); medic specialist (1961); medic primar (1969); medic homeopat (1981); farmacolog clinician, Spitalul Colţea (1959-1963), Spitalul Brâncovenesc (1963-1983), Spitalul Constructorilor (1983-1992).

  • Decanul Facultăţii de Farmacie Bucureşti (1972-1981, 1990).

  • Directorul Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentelor şi Cercetării Farmaceutice (1990-1993; 1997-1998).

  • Membru (1968-1973), vicepreşedinte (1973-1977) şi preşedinte (1977-1993; 1997-1998) al Comisiei pentru Medicamente a Ministerului Sănătăţii.

  • Cofondator al Centrului Naţional de Farmacovigilenţă (1973) şi seful activităţilor desfăşurate în domeniu. Redactor-şef al publicaţiei „Farmacovigilenţa“.

  • Autorul unor concepte originale, precum farmacotoxicologia (1977), farmacoepidemiologia (1981) şi farmacologia ecologică (1993); autorul „Metodologiei de introducere a unor medicamente noi în terapeutică“ (1979) şi al „Ghidului de autorizare, înregistrare şi supraveghere a medicamentelor“ (1991), ambele aprobate ca documente normative de către Ministerul Sănătăţii din România.

  •  Autor a 220 de lucrări ştiinţifice (175 publicate în România, alte 27 fiind apărute în publicaţii internaţionale importante, a 18 cursuri).

  • Deţinătorul a 12 patente de invenţii. Autorul a 33 de cărţi despre medicamente (autor unic a 10 dintre ele).

Afilieri şi asociaţii profesionale

  • Vicepreşedinte al Uniunii Societăţii Medicale de Ştiinţe (1973-1987); vicepreşedinte (1973-1987) şi preşedinte (1987-1999) al Societăţii de Farmacie.

  • Membru titular (1991) şi vicepreşedinte (1991-1995) al Academiei de Ştiinţe Medicale.

  • Membru corespondent al Academiei Române (1992); membru al Academiei Regale de Farmacie din Spania (1987), al Academiei Naţionale de Farmacie din Franţa (1998), al Societăţii Europene de Farmacie Clinică (1990); preşedintele ediţiilor a IX-a, a X-a, a XI-a ale Congresului Naţional de Farmacie, al Comisiei Superioare de Diplome şi al Comisiei Superioare de Validare a Ministerului Educaţiei (1981-1998).

Premii şi distincţii onorifice

  • Premiul Academiei Române (1981);

  • titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi (1994) şi al celei din Cluj-Napoca (1997);

  • Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler (2002).

Concluzii

Avem mândria de a constata că profesia de farmacist este reprezentată în Academia Română, cel mai înalt for cultural român.